Protestul din 10 august | Cei 7 agresori ai femeii jandarm de la protest și-au aflat sentința

Protestul din 10 august | Cei 7 agresori ai femeii jandarm de la protest și-au aflat sentința
Publicat: 28/12/2019, 14:42

Cei șapte agresori ai femeii jandarm de la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 la închisoare cu suspendare pentru ultraj. Pedepsele dispuse de instanță sunt cuprinse între 1 an și 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Decizia poate fi atacată. Doi dintre aceștia au fost condamnați și pentru uz de armă fără drept, cei care au furat arma Ștefaniei Nistor.

Bărbații nu mai au voie să participe pentru 5 ani la proteste, la adunări publice sociale, culturale sau sportive.

Instanța a mai dispus ca inculpații să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, la Administrația Cimitirelor sau Crematoriilor Umane sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau la Arhiepiscopia Bucureștilor.

Aceștia mai sunt obligați să îi plătească Ștefaniei Nistor, jandarmului agresat, 10.000 de euro daune morale.

Femeia ce făcea parte din forțele de ordine ale Jandarmeriei a fost lovită de mai mulți protestatari în 10 auguat 2018. Ea a fost prinsă în mulțime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviți de mai mulți protestatari. Alți protestatari au intervenit, însă, și au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.

La scurt timp, Jandarmeria a anunțat că femeia a fost internată cu suspiciune de fractură la coloana cervicală. Însă a fost externată după câteva zile. În spațiul public au apărut critici la adresa ei având în vedere că, inițial, reprezentanții Jandarmeriei au anunțat că are o fractură de coloană pentru ca, după doar câteva zile, jandarmerița să părăsească spitalul pe propriile picioare.

„Femeia jandarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care și o domnișoară de 23 de ani care este bine. Era pansată, avea o arsură. (…) Nu are factură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secția de Chirurgie. (…) Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă așteptam la cu totul altceva”, a declarat, în 11 august, ministrul Sănătății de la acea vreme, Sorina Pintea, în cadrul unei vizite la Spitalul Floreasca.

Sute de protestatari au fost răniți în 10 august 2018, dosarul aferent fiind pe masa procurorilor și în prezent.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×